M-am intrebat intotdeauna de ce in Romania vezi atat de putine persoane in scaun rulant pe strada. Eu cred ca modul in care o societate trateaza persoanele defavorizate indica gradul ei de civilizatie.
Acest lucru, tradus in bani, se masoara usor in alocarile bugetare. In Romania, se aloca cei mai putini bani din Europa pentru sistemul de asigurari de sanatate iar finantarea echipamentelor de mobilitate este Cenusareasa sistemului.
Astfel Casa de asigurari finanteaza un scaun rulant doar pentru una din trei persoane care ar avea nevoie de astfel de echipamente. 2/3 dintre persoanele cu probleme motorii trebuie sa isi faca singure rost de astfel de echipamente sau isi petrec viata in pat.
Poate n-ar fi o problema atat de mare, daca persoanele cu dizabilitati motorii nu ar avea inca un dezavantaj. In marea majoritate a cazurilor, veniturile lor reprezinta doar 40% din media nationala (cam 800 de ron) iar costurile implicate de dizabilitate (medicamente etc.) le pot consuma chiar si jumatate din venituri. Cum sa economisesti bani pentru scaun rulant cand veniturile abia ajung pentru supravietuire?
Astfel nu accidentul, boala congenitala sau cea dobandita te condamna la izolare ci modul in care sistemul de asigurari de sanatate te “asigura”. Ce integrare sociala, ce participare la viata publica, ce intrare in piata muncii? Astea deja devin mofturi cosmopolite, atunci cand oamenii nu pot nici macar sa iasa din casa.
“Fericitii” care obtin totusi subventia de la sistemul public, trebuie sa astepte luni bune pana ce listele de asteptare ajung la numele lor, iar cand acest lucru se intampla primesc (pot alege) un echipament de proasta calitate, neadaptat la nevoi si care de obicei se strica dupa 2-3 ani. Subventia o mai pot cere din nou abia peste 5 ani. Pana atunci trebuie sa se descurce singuri. Din nou.
Solutiile sunt simple dar presupun ca protectia persoanelor cu dizabilitati sa nu fie doar obiectiv strategic pe hartie ci sa fie alocate si sumele necesare. Orice alt demers de integrare pe piata muncii (foarte la moda prin programele europene), acces la educatie etc. etc. va fi un esec lamentabil daca premiza de baza – sa poti iesi din casa – nu este indeplinita.
Mai multe despre finantarea scaunelor rulante in Romania aici>>>
Mai multe despre ocuparea pe piata muncii a persoanelor cu dizabilitati aici>>>
Mare adevar graiesti?
Sotul meu a ramas paraplegic in urma unui accident in 2004.De atunci viata noastra este o lupta continua. Lipsa de informare in ce priveste nevoile unei persoane cu dizabilitati este foarte mare.Sunt de acord ca situatia fiecarei persoane cu handicap este particulara dar cred ca ar trebui sa existe un sistem de sprijin in tot ce inseamna informatii legate de: -recuperarea fizica;
-setul de analize medicale(personalizate) anuale obligatorii pentru evaluarea starii de sanatate;
-dispozitivele si echipamentul medical necesar;
-adaptarea locuintei(baie, bucatarie etc);
-adaptarea locului de munca;
-adaptarea autovehicolului
-drepturile persoanelor cu handicap
In ce priveste mobilitatea persoanelor cu dizabilitati situatia este critica.Suma suportata de stat pentru achizitionarea fotoliilor rulante este insuficienta. Pentru sotul meu am achizitionat initial un scaun rulant de la Motivation.L-am comandat la telefon si l-am primit relativ repede. Nu ne-a vorbit nimeni de modelele active, de greutatea scaunului , de variantele de pliere, de ce tip de scaun ar fi potrivit etc..
Acum foloseste un scaun rulant activ ,importat din Marea Britanie, a carui pret a fost suportat in totalitate de firma la care lucram(aprox.5000lei). Suntem norocosi ca avem un loc de munca, ca avem colegi care ne-au fost alaturi in toti acesti ani.Din pacate suntem o exceptie.Continuam sa incercam sa traim normal intr-o lume anormala.
Nu reusim sa gasim o sala de recuperare dedicata persoanelor cu dizabilitati.
Este foarte greu sa gasesti un kinetoterapeut bun.
Este foarte greu sa gasesti medici specialisti(urologi, neurologi, radiologi) care sa fie informati cu tot ce presupune profilaxia si tratamentele necesare unui paraplegic.
Va relatez un episod din experienta noastra:medicul de familie ne-a recomandat o ecografie venoasa(nu stiu termenii stiintifici)la piciorul stang. Dupa ce am depasit toate obstacolele am ajuns la cabinetul din incinta spitalului unde se facea ecografia. Una dintre doctoritele stagiare , dupa ce a citit biletul de trimitere, m-a intrebat daca sotul meu nu se poate deplasa doi trei pasi(????). Ii raspund ca este paraplegic. In cele din urma, cu mari dificultati ,reusim sa facem ecografia. In final primim rezultatul sub forma unor valori si medicul specialist ne spune ca nu poate interpreta rezultatele pentru ca nu stie care sunt valorile normale pentru un paraplegic. Am plecat cu un gust amar.
Firmele acreditate, care fac orteze (foarte necesare pentru deplasarea pe distante scurte si pentru verticalizare) nu au specialisti suficient de bine pregatiti (si platiti)pentru a realiza orteze de calitate.Partile metalice de la orteze sunt foarte grele(aproximativ 4 kg).Sunt si mai usoare(din titan) dar romanii nu si le pot permite. Sunt foarte scumpe.
Pentru a intelege mai bine problema mobilitatii persoanelor cu dizabilitati, ar trebui ca macar pentru o zi, sa incerce, cei care se ocupa de acordarea acestor drepturi, sa mearga la servici si la cuparaturi in scaun rulant(sa vada unde isi parcheaza masina si cum se pot misca intre rafturi)si sa faca exercitii fizice cu cate doua kilograme atasate pe fiecare picior. Atunci am vorbi aceiasi limba.
Sunt cu totul de acord ca lipseste intreaga veriga de servicii comunitare si in ce priveste evaluarea si prescrierea de echipamente si in ce priveste recuperarea. Am discutat chestiunea asta in studiu. Eu cred ca modul in care se finanteaza echipamentele (neindividualizat, fara o evaluare reala din partea specialistului, de fapt o simpla formalitate birocratica) a blocat dezvoltarea acestui domeniu. Asa ca nici macar cei care si-ar putea permite sa plateasca anumite adaptari sau servicii nu au de unde sa le cumpere.
Imbatranirea populatiei si relatia ei directa cu problemele persoanelor cu deficiente locomotorii la ultimul punct, nu este nici o idee buna si nici una pertinenta, atata vreme cat dezideratul este: Societate pentru toate generatiile.(vezi programul ONU Geneva 1999.
Pragmatic vorbind , problema persoanelor cu disabilitati locomotorii este una profund comerciala . Politici? Nu cred ca cineva se gandeste la asa ceva. Utilitati? Autonomie? Daca ar exista , ce s-ar intampla cu privilegiile Societatilor de Asigurari . Singurul lucru care conteaza este ca numarul dependentilor sa fie cat mai mare si cat mai greu de identificat. Dizabilitatile locomotorii conteaza cat aduc un profit ocult pe sisteme extrem de inchise si NIMIC mai mult.
De unde ar trebui sa incepem?
1.Respectarea Cartei Europene a Drepturilor Omului (libera circulatie,acces la informatii, acces liber pe piata muncii,etc)
2.Legea Sanatatii
3.Legea Educatiei
4.Legea Muncii
5.Legea Asigurarilor
6.Legea Voluntariatului
In rest e treaba de Primar si Consilii Locale, pentru oferte: locuinte personalizate,cai de acces personalizate,etc
Stimati Domni,
O prietena, pe nume Corina Hopartean, mi-a trimis email-ul dvs si m-a rugat sa va trimit un comentariu la articolul dvs despre scaune rulante.
Numele meu este Popa Elvira, Sunt din Ramnicu Valcea, utilizez un fotoliu rulantca urmare a unui accident soldat cu o fractura de coloana, sunt licentiata in drept la Universitatea din Bucuresti, am studiat un master pe politici europene tot la Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Sociologie,am desfasurat un stagiu de lucru in Parlamentul European, departamentul de politica externa, subcomisia de Drepturile Omului.
As dori sa va povestesc o intamplare, referitoare la procurarea unui scaun rulant potrivit nevoilor.
In 2006, frecventam cursurile de zi ale programului de master facand naveta saptamanal de la Ramnicu-Valcea la Bucuresti, in conditii greu de imaginat. Foloseam un scaun rulant procurat cu bani proprii, care, solicitat atat de mult la urcarea si coborarea treptelor, a cedat si s-a rupt(Fara un scaun rulant eu nu pot sta decat in pat, prezint gradul grav de dizabilitate).
Am sunat la Casa de Sanatate Valcea pentru a ma interesa de procurarea unui scaun rulant cu care sa-mi termin macar programul de master dar mi s-a raspuns sec ca trebuie sa astept la rand vreo doi ani. In noua situatie am dus scaunul vechi la sudat, si am incercat sa-mi procur singura un scaun rulant. Asa ca am imptumutat bani prin prieteni si am procurat un scaun manual la pretul de 2 151, 51 euro. Ulterior evenimentului, am mers la Casa de Asigurari de Sanatate, sa-mi deconteze costul scaunului rulant. Casa de Sanatate mai intai mi-a trimis o scrisoare spunand ca nu-mi deconteaza nimic, ca daca mi l-am procurat singura, l-am procurat pe “riscul” meu. Am revenit si am aratat ca nu aveam decat doua riscuri de asumat: cel de a-mi cumpara un scaun rulant si cel de a zacea in par cativa ani, si ca dintre cele doua, mi l-am asumat pe primul. Atunci CAS Valcea mi-a cerut sa intocmesc un dosar. Asadar am mers la doctor specialist si am platit consultatia o treine din ajutorul meu social, am facut alte copii de documente si le-am depus. Mi s-a spus din nou ca trebuie sa astept cativa ani.
In aprilie 2009 am considerat ca trecusera cei cativa ani si am trimis scrisoare din nou la CAS Valcea. Mare mi-a fost mirarea cand am primit raspunsul prin care mi se aducea la cunostinta ca am primit un scaun rulant de la dumnealor, pentru care se intocmise factura, si se eliberase decizie.
M-am deplasat la CAS Valcea si am cerut documentele si explicatii. Dupa nenumarate umilinte si ofense la adresa mea, intr-un final mi s-au eliberat documentele. SAC Valcea impreuna cu Asociatia Independenta a Persoanelor cu Handicap din Valcea si cu Firma Ortopedica, au intocmit documente false in numele meu, mi-au folosit CNP si alte date personale, au semnat si a decontat fonduri in numele meu.
In noua situatie m-am adresat ANPH, care a trimis o adresa la Casa Nationala de Sanatate si la Inspectia Sociala Vcalcea.
Casa Nationala, dupa ce a luat “punctul de vedere” al CAS Valcea, mi-a raspuns ca trebuie sa astept sa treaca cei patru ani pana imi mai revine “dreptul” la un scaun rulant!!!
Inspectia Sociala a trimis tri persoane care timp de peste o ora mi-au cerut cu insistenta sa scriu o declaratie in care sa renunt la dreptul la acel scaun rulant. Ulterior, mi-au trimis un raspuns in care spuneau ca trebuie sa fac plangere pentru autentificare de semnatura de pe documentele false.
ANPH n-a luat nici o masura, mi-a trimis tot un raspuns evaziv.
Astfel, am depus plangere la Parchetul de pe langa Tribunalul Valcea. Tribunalul a intocmit un dosar si la trimis la Politie, iar pe data de 11.08.2009 am dat o declaratie de aproape tri ore la Politie.
In decembrie 2009 am sunat la Politie sa intreb de stadiul cercetarilor. Mi s-a raspuns ca nu s-au luat toate declaratiile in cauza. In ianuarie, am trimis o scrisoare recomandata. Nici un raspuns.
Concluzia e foarte simpla. Institutiile statului,in frunte cu ANPH si Casa Nationala de Sanatate carora le multumiti in raportul dvs, in cardasie unele cu altele, cu unele asociatii de persoane cu handicap si cu unele firme de comercializare a scaunrelor rulante, deposedeaza persoanele cu dizabilitati de drepturile prevazute de lege, deconteaza fonduri in numele lor si se apara unele pe altele. Cum va steptati la progrese in acest domeniu? Cum de va mirati ca suntem ultimii din Europa, ca nu-i depasim decat pe albanezi in insensibilitatea cu care tratam persoanele cu handicap?
In incheiere as dori sa va atrag atentia ca in 2005, indignata profund de atitudinea Statului si a institutiilor fata de aceasta problema, am adresat o scrisoare Comisarului European pentru extindere Olie Rehn. In raspunsul primit, distinsul Comisar spunea ca in Romaniua au intrat enorm de multe fonduri pentru pesoanele cu handicap. Intrebare pertinenta, unde s-au dus acei bani?
Institutiile Statului stiu totul despre acesta problema. Statului ii convine aceasta situatie deplorabile deoarece cu cat se mentin mai mult problemele, cu atat mai mult se va folosi de persoanele cu handicap in atragerea fondurilor straine.
Si mai departe, judecati singuri!
03.02.2010
Cu respect, Elvira Popa
Am intalnit si noi cazuri de abuzuri pe care le-am si mentionat in raport, de la chestiuni precum sugerarea furnizorului de catre medic pana la primirea fotoliului rulant acasa odata cu decizia de aprobare situatie in care persoana respectiva nu a avut niciun cuvant de spus in alegerea furnizorului sau a modelului.
da cazul tau intr-un ziar, Tv ceva sa vezi ce se autosezizeaza iar. Daca tu vei inchide ochii la asa magarie, gandeste te ca o vor patii si altii.Scrie poveste ta la urmatoarea adresa de email; avocat@asistentapentruconsumatori.ro si sigur vei primi un raspuns….ataseaza scanarii dupa toate actele pe care le ai. Tu ai castig de cauza.
Nu exista persoane cu handicap.Exista persoane diferite in raport cu ceilalti. Cred ca potrivit este sa le numim persoane cu nevoi speciale in raport cu majoritatea.
Stricto sensu, cu totii alcatuim aceasta lume. Si, in fiecare clipa undeva in lume se produce plusvaloare chiar si de catre persoanele cu nevoi speciale.
Important este sa ti se recunoasca dreptul de a participa la redistribuirea profitului,… pe proiecte, RSC. Transparent si liber. Pentru fiecare persoana in parte,deoarece nevoile sunt si ele “cu stil”.
@Suzana Dobre. Daca ati intalnit cazuri si stiti despre ce e vorba, de ce ne mai intrebati pe noi? Daca ati lucrat la Motivation Romania, stiti si ce bani intra in tara “pentru persoanele cu handicap” si cum se traieste pe seama acestora! Regret ca trebuie sa va spun, dar si prin acest studiu incercati tot o manipulare pentru a obtine MAI MULTI BANI pe “programe de integrare”!
Am intalnit si noi asemenea abuzuri si incercam sa sesizam pe cine trebuie incat sa se intample cat mai rar (deloc ar fi ideal). Studiul nostru este insa primul care se uita la astfel de chestiuni, altfel eu nu le-am vazut discutate in spatiul public. De fapt, exista o lipsa totala de informatii despre acest subiect si orice alt subiect legat de persoane cu dizabilitati in Romania.
In ce priveste fondurile, consideram ca sistemul public de sanatate este puternic subfinantat (datele comparative cu alte tari arata acest lucru explicit) iar banii pentru echipamente sunt in mod clar insuficienti (vezi listele de asteptare). Noi credem ca situatia este foarte proasta si intr-adevar este nevoie de mai multi bani dar care sa fie si bine folositi.
In ce priveste domeniul neguvernamental, eu cred ca putinul care s-a facut pentru servicii sociale (in general) li se datoreaza in mare masura. Consider si ca numarul organizatiilor neguvernamentale ale persoanelor cu dizabilitati este foarte mic luand in considerare problemele multe si grave cu care acestia se confrunta. Daca ar fi dupa mine, as sustine alocari financiare europene mai mari si pentru organizatiile neguvernamentale, in special pentru grass-root. In momentul de fata, fondurile europene pentru persoane cu dizabilitati nu sunt foarte multe si pot fi folosite doar pentru cateva tipuri de activitati (integrare pe piata muncii in principal). Restul problemelor nu prea isi gasesc solutii financiare acolo.
@Suzana Dobre. Da, banuiala mea se confirma. Miza oricarei discutii publice pe seama persoanelor cu dizabilitati sunt BAAAAAANII!!!!De fapt, chiar am citit de curand c-au avut loc niste intrunuiri pe 18 ianuarie 2010 la Bucuresti, si ca se cer “fonduri europene structurale” pentru “persoanele cu handicap”!!!
As spune sa lasati vrajeala! In Romania sunt(erau) in jur de 400 000 de persoane cu handicap. Pe fondurile care au intrat, care au fost si sunt destul de multe, daca se lucra pe integrare persoana cu persoana, ar fi fost toate integrate pana acum.
Insa, situatia prezenta, jalnica pentru acesti oameni, va convine toturor celor ce vorbiti despre persoane cu dizabilitati. Aduce BANI!
Cat despre faptul ca ati intalnit cazuri si ati sesizat…Pe cine ati sesizat, de fapt? ANPH? Ce face acest “monument”, numit ANPH, pentru persoanele cu dizabilitati? I-am sesizat eu de curand sa-i amendeze pe cei ce au construit rampele stradale. Si ANPH i-a sesizat la randul-i pe cei de la controlul in constructii. Iar acestia, pe nu mai stiu care, si pana la urma n-au aplicat nici o amenda.
Va sesizati unii pe altii ca sa mariti si mai mult confuzia si disperarea. Iar pe la spate, si chiar si pe fata, va multumiti unii altora!!!
Si cu “spatiul public”? Au mai fost emisiuni tv cu fraude pe seama persoanelor cu handicap. Cu cateva luni in urma a fost una pe TVR1 in care era implicata Ortopedica si Motivation, tot pe dispozitive ortopedice. S-a scris si prin ziare….E desul spatiu public. Noutatea consta doar in faptul ca incercati sa creati o reactie ca sa primit “verde” pentru bani. Cu BANII va incepe si studiul.
Va recomand, nu ne mai folositi ca momeala pentru a obtine bani. Nu ne mai folositi!
Sunt una dintre persoanele cu dizabilitati fizice severe asociate. Probleme avem fiecare, dar se pot rezolva prin implicare directa, dialog, impreuna-lucrare in scopul combaterii discriminarii.
Eu am reusit, pornind de la convingerea ca “NU POT, NU EXISTA”.
PEER COUNSELING este metoda ce poate multiplica ceea ce eu am reusit. Un dialog prin care sa impartasim experiente spre folosul celorlalti. Si lumea se va schimba.
Va astept pe chatul IHTIS TV, un post online ce doreste a promova cealalta extrema, recunoasterea tinerilor cu dizabilitati ca resursa in societate.
Privindu-ne si ascultandu-ne povestea, cei ce ne ignora considerandu-ne a fi “buni de nimic”, vor deveni asa cum ni-i dorim.
La cate probleme sunt in sfera dizabilitatii ar fi trebuit sa fim asaltati de beneficiarii unui proiect initiat de noi pentru noi. De ce nu se intampla asa?
Va astept in fiecare seara pe chatul http://www.livestream.com/IHTIS. Multumesc.
Iata ce frumos!!! Incepand cu 01.01.2010, Statul roman a decis sa-si mareasca bugetul pe seama persoanelor cu dizabilitati. Asadar, cei ce desfasoara o mica activitate in loc sa mearga la cersit pe strazi, va trebui sa ajute bietul Stat! In ce consta protectia speciala din partea Statului? Cine se alarmeaza in fata acestor abuzuri????