Bine ati venit in Romania tembela! Prin vointa populara (mii de semnaturi), un politician condamnat pentru coruptie risca sa ajunga cetatean de onoare al orasului. E vorba despre orasul Ramnicu Valcea, ca sa stim despre a cui onoare vorbim. Principalul sustinator e unul care fusese acuzat laolalta cu el si care sustine ca primarul PDL, care se bucura de trista distinctie de a fi primul demnitar condamnat de Inalta Curte, este de fapt un martir, comparabil cu Ilie Ilascu, cel detinut fara un proces veritabil ani de zile de banda de fosti kaghebisti si actuali mafioti care conduce Transnistria.
Nimeni nu s-a gandit sa-l faca pe undeva cetatean de onoare pe dl Gutau pana acum – sa intelegem ca doar condamnarea ii lipsea pentru treaba asta. Va dati seama daca se va reusi vreodata o condamnare a lui Adrian Nastase – respectand proportiile, ma astept sa fie propus pentru Academie sau poate pentru canonizare de vreo asociatie din Mizil, colegiul care l-a plebiscitat.
Ca veni vorba despre canonizare. Prin propunerea Ligii Scriitorilor, o asociatie cu sediul in Cluj, poetul Mihai Eminescu risca sa ajunga sfant. Liga i-a scris Patriarhului cerandu-i canonizarea lui, pe motiv ca “Mihai Eminescu a scris multe poezii cu tema religioasa (???? poate religia, o vorba de dansii inventata…)… Poetul national a devenit simbolul spiritualitatii romanesti, in sanul careia se afla ca stalp al romanismului Biserica Ortodoxa Romana”.
Ce-ar mai fi ras el, dar mai ales tovarasul lui de pahar Ion Creanga, daca ar fi citit aceasta propunere si le-ar fi dat cu stalpul in cap la astia. Dar nu e de ras. Bine ca nu a ajuns Anania, alias informatorul Apostol, patriarh, ca am fi discutat propunerea cu toata seriozitatea.
Sa facem un Congres!
A pune pe Eminescu langa un primar in titlul unui excelent articol, eminescian in indignarea exprimata, aminteste de practica represivă bolsevica de a judeca nu personalitati ci loturi. Sanctificarea Poetului National este o reactie aberanta la alta aberatie: asasinarea Mitului Eminescian la 5 martie 1998, prin Dilema 265, de la care inconstienta declarate antiunionista adresata Basarabiei in chiar vremuri CDR s-a tras starea de azi a infrastructurii intelectuale: nici Biblioteca Nationala, nici TVR Didactic, nici difuzarea cartii. Cum prinosul adus lui Eminescu era recunostinta gloatei fata de Carturar, consecintele funeste au fost: imediat, disparitia literaturii, iar peste inca zece ani, disparitia de azi a vietii intelectuale. Oricat Kitsch orbitor si geniu inaripat ne-a adus scriind mai mult afara Mircea Cartarescu, realitatea e ca traim in marasmul descris de doamna Mungiu-Pippidi. E momentul unui Congres al Intelectualilor.
Atata timp cat Ion Iliescu stia bine (informat de reteaua pe care o selectase dintre “expertii” care ne pastoreau inainte de ‘89) ca noi, cei din Piata Universitatii), n-aveam alta arma decat pe cea a vorbelor, era perfect linistit si, ca sa se arate cunoscator al regulilor democratiei, le ordona subordonatilor lui :”Lasati-i sa vorbeasca”.
Nici criminalii de toate rangurile nu sunt nelinistiti cand opinia publica doar vehiculeaza numele victimilor lor, cand plange de mila familiilor celor ucisi. Criminalii chiar sunt incantati ca au devenit un fel de “eroi necunoscuti”.
Daca, insa, cineva face cunoscut numele unui criminal, acel imprudent este luat in vizor de faptuitorul crimei si urmarit pana la exterminare. Criminalii ii urasc, nu ii iarta pe martorii crimelor lor si, mai ales, pe cei care le deconspira (divulga) numele; ii vaneaza pentru a-i reduce la tacere.
Traian Basescu nu a intrat inca in catarea criminalilor din timpul revolutiei (?) ‘89 fiindca nu a dispus inca publicarea documentelor care sa le deconspire numele.
Daca va da curs cererii (scrisoarea din 8 Februarie) legitime a doamnei Blandiana si celei a domnului Rusan, presedintele, impingand asfel lucrurile in zona periculoasa pentru el, va fi expus unui tir ucigas multiplu (tir de cartuse, nu de vorbe). Criminalii nu-l vor ierta. In acest caz, vom face noi zid in jurul presedintelui-erou?