Apr 11, 2012

O faclie de paste

Au trecut cateva saptamani bune de cand Dan Sova a spus foarte doct ca romanii nu sunt reponsabili de pogromul de la Iasi, suficient cat sa se duca si sa se intoarca "reeducat " de la Washington. Dar chiar o fi fost un pogrom la Iasi? In oras nu exista nici un monument care sa ateste acest lucru, nici macar in gara de unde a plecat trenul mortii, gara care s-a renovat vreme de vreo cinsprezece ani din bani europeni. In saptamana de scoala "altfel", cand in sfarsit profesorii au avut voie sa scoata elevii din scoli, elevii ieseni nu au avut astfel unde sa mearga sa vada cu ochii lor. Nici cei bucuresteni nu s-au dus, desi in 2009 autoritatile au dezvelit un monument al holocaustului in spatele SRI, care arata deja ca acele monumente comuniste supravietuind in Rusia sau Ucraina, ingropate de praf si rugina. Cel mult un turist strain se rataceste pe acolo, desi Romania are oficial o zi a Holocaustului, special ca oamenii sa se intrebe despre ce o fi vorba. Nu se intreaba nimeni, ca nu stie nimeni despre ea. Nu doar Dan Sova. In Iasi, unde evreii formau la un moment dat mai mult de jumatate din populatie, nici adultii, nici copiii nu stiu acest lucru, desi orasul lor cel adormit se intinde dincolo de Pacurari pe kilometri intregi. Inchise dincolo de ziduri, cimitirele, singurele ramase, nu atrag atentia nimanui, iar vechile cartiere, ca Targu Cucului sau Dudesti, nu mai au infatisarea de altadata.

Te-ai fi asteptat ca gafa lui Dan Sova sa ne faca sa discutam de pogromul de la Iasi, sau de executiile de la Odesa, pe care Sova le-a recunoscut in acelasi interviu, aratind ca nu e antisemit, ci ignorant si suficient. Nici vorba de una ca asta, dovada ca interesul povestii a fost pur electoral pentru media. Nici un fel de "A fost sau n-a fost?" nu s-a declansat nici de data asta, pentru ca, sa fim sinceri, chestiunea nu prezinta nici cea mai mica importanta pentru romanul contemporan. Dimpotriva, singura discutie starnita, si asta chiar in ziarul de fata, a fost nu despre victimele noastre, ci despre noi ca victime, ca atata ne duce pe noi sensibilitatea: vrem ca lumea sa recunoasca si sa ne despagubeasca macar prin recunoastere pentru suferintele noastre. Noi nu negam ca om fi facut si noi rau altora: dar personaje atat de diferite ca Dan Sova sau Gabriel Liiceanu au in comun faptul ca nu aduc niciodata vorba despre asta. Situatia noastra ca victime ne obsedeaza insa, dovada discutia cu totul nepotrivita despre originea evreiasca a comunismului romanesc, ultimul lucru care trebuia discutat cu Amos Oz sau intre noi. Nu e problema, sursele de "informare" abunda pe tema asta. Pe Youtube e plin de siteuri in limba romina cu titluri semnificative, cum ar fi comunism=iudaism, comunism=secta iudaica, Holocaustul evreilor impotriva romanilor, Holocaustul Rosu si tot asa. Nu au mare audienta, dar cateva mii de oameni tot le citesc, au forumisti activi, gen Duhul Capitanului sau SfCredintaOrthodoxa. Clipurile folosesc din greu ilustratii din presa antisemita romaneasca de demult, alaturi de imagini cu Ceausescu si Karl Marx. Ceva-ceva se prinde: cursantii romani si basarabeni veniti la o scoala a mea de vara la Berlin sint singurii care au protestat ca turul orasului a cuprins prea multe monumente legate de Holocaust in defavoarea Razboiului Rece. Mi-a luat o ora sa explic secretarei mele indignate ca nu sint antisemiti, numai dezinteresati.

Poate daca orasele noastre au ratat sa marcheze astfel urma vietuirii si disparitiei tragice a unei populatii macar numeric semnificative, celebrele programe scolare unice compenseaza prin informarea copiilor de aceste fapte fundamentale? Au participat toti elevii macar la o discutie despre cele 14 milioane de civili, victime pe care nazismul si stalinismul i-au asasinat la frontierele noastre, si despre legatura indisolubila dintre aceste doua regimuri in istoria europeana? Cum, nu se face istoria Europei ca atare la scoala? Dar sigur la istoria Romaniei se invata ca liberalismul romanesc modern a refuzat zeci de ani sa acorde drepturi cetatenesti populatiei evreiesti autohtone (o sesime din populatia Bucurestiului la finele secolului trecut), neacceptind decat pe evreii crestinati, desi se faceau presiuni occidentale foarte mari, si cedind doar la conferinta de pace de la Paris, cand subiectul a intrat in marele troc, ca altfel nu ne luam Transilvania si restul? Cum, desi exista un manual (optional) al holocaustului, chestiunea cetateniei universale, fundamentala in orice democratie, nu se regaseste in nici un manual obisnuit si in general nu vorbim despre ce inseamna cetatenie si cum a fost ea construita istoric? Dar despre ce-om vorbi cu copiii? In sfarsit, am putea spera ca literatura romana, singura care se studiaza la noi in scoala, compenseaza subtirimea istoriei. Dar nu e cazul. Frunzaresc programa, si o gasesc epurata cu grija de orice referinta la locuitorii neortodocsi sau la relatiile noastre cu ei. Nici literatura care se mai retipareste azi nu e tocmai bogata in asemenea reflectii. Dan Sova nu are, ca atare, de unde sa stie ca universitatile din Iasi si Bucuresti au fost ani de zile inchise, ca nu se puteau tine orele din pricina ca huliganii studenti antisemiti romani ii bateau pe cei evrei. La ora asta exista o conotatie pozitiva in tinara generatie a termenului de "huligan" folosit de Mircea Eliade si periodic intelectualii nostri se revolta contra lui Saul Below, laureatul premiului Nobel care reda termenului acceptiunea justa, ca ii strica PR-ul lui Eliade. Citim despre asta cel mult marturii care au aparut dupa 1990, dar Braila lui Serge Moscovici, marele nostru profesor de psihologie sociala, nu e de gasit in literatura romaneasca. Evreii traiau in alta tara pentru scriitorii romani, si noi preferam ca elevii sa invete azi despre aceasta tara artificiala, epurata de problema lor, din romanele din programa scolara.

Am avea ce pune in programa, ca sa inteleaga generatia lui Dan Sova ce era Romania de altadata? Ce parere aveti de povestea in care criminalul Gheorghe il ameninta pe patronul sau, hangiul evreu, ca il va executa cu toata familia in noaptea de Paste? Zibal "Leiba a mers la primarie, apoi la subprefectura, sa denunte pe amenintator, cerand sa fie pazit. Subprefectul, un tanar foarte vesel, a primit intai peschesul "modest" adus de Leiba, pe urma a inceput sa raza de jidanul fricos si sa-l batjocoreasca. Leiba a staruit calduros sa-l faca a intelege gravitatea lucrului, cum era hanul izolat departe de sat si chiar de sosea. Dar subprefectul, cu un aer mai serios, l-a povatuit sa fie cuminte; nici sa nu mai pomeneasca de asa ceva, ca sa nu destepte in adevar, intr-un sat unde oamenii sunt rai si saraci, pofte de calcare." Dar ce conteaza autoritatile, cand exista vecinii, nu pot ei sa apere victima de criminal, atunci cand nu o "calca" chiar ei ? Vecinii se poarta ca in acest cosmar: "Jandarmii dezleaga mainile nebunului. Multimea se da intr-o parte facand un loc larg imprejurul lui. Nebunul da un ocol cu ochii si-si opreste privirile care ard spre usa lui Zibal; scrasneste din dinti, se repede tinta pe cele trei trepte, si intr-o clipa, apucand in palma dreapta capul copilului, in cea stanga pe al Surei, le izbeste pe unul de altul cu atata putere ca le confunda ca pe niste oua moi... Leiba, cu inima innodata, ca un om ce cade dintr-o nemasurata inaltime, dete sa tipe: "O lume intreaga ma lasa cu dinadinsul prada unui nebun!". Poate daca s-ar muta la Iasi, oras mare si unde statul de drept e mai la indemina tuturor?"O sa cinsteasca pe comisar, pe ipistat, pe sergent... Cine plateste bine este bine pazit". Nu e timp, ca a venit noaptea de Paste si criminalul vine. Pina la urma, lasat singur, evreul gaseste procedeul ingenios de a prinde in poarta bratul asasinului si a-i da foc, in chiar noaptea de Inviere.

Oare daca acest text ar fi discutat in ora de romana, cu onestitate, nu ar invata elevii mai mult decat azi despre ce e un stat de drept si ce nu e? La vremea lui, neintelegerea si iritarea a fost asa de mare, ca autorul a scris un text paralel, unul intesat de limbaj nationalist si antisemit, ca sa priceapa tot idiotul ca textul era un manifest. Acest roman suprem civilizat si in majoritatea timpului superficial inteles de criticii pe care ii dispretuia sincer era un grec: Ion Luca Caragiale. Il predam la scoala, dar prin Scrisoarea pierduta, prezentata ca o farsa, care serveste scopului foarte educativ de a arata tinerilor ca democratia a fost totdeauna o forma fara fond la romani, ca smecherii au totdeauna success in viata cata vreme merg pe caile ierarhice, si ca avem marea consolare de a ne hlizi de toata situatia asta. E poate prea teribila O Faclie de Paste pentru a fi predata la clasa a zecea? Din moment ce predam Baltagul, as zice ca nu de asta o ocolim. Pur si simplu fugim de orice opera literara care ne-ar pune in situatia de a discuta Romania sociala si politica, orice opera literara din care am putea invata ceva despre noi si despre istoria noastra, vezi in comentariile insotitoare pentru subiectele de bacalaureat cum construim ignoranta si incapacitatea de intelegere a subiectelor fundamentale printr-un esteticism pauper intelectual si indiferent moral.

Produsele nu doar ale unei asemenea scoli, dar si al unor parinti educati deja tot in scoli ca asta sint baieti ca Dan Sova. Marturisesc ca atunci cand l-am vazut la televiziune pe dl Sova, despre care stiam doar ca a avut contracte de avocatura cu statul mi-am zis ca nu poate fi baiat rau, ca are ochi frumosi si maniere orientale. Am subestimat -subestimez intotdeauna- abisul de insensibilitate din mai fiecare barbat care creste intr-o societate nu asa diferita de cea descrisa de Caragiale. Dar cum trebuie sa cred in educatie, ca altfel nu as fi pedagog, iar dl Sova plateste scump un pacat care e aproape al tuturor, nu doar al lui, il invit sa fim primii doi care deschidem o campanie pentru a cere ca nuvela lui Ion Luca Caragiale, O Faclie de Paste, sa intre in programa de bacalaureat, iar in Iasi sa facem un concurs pentru artisti unde si cum putem integra mai bine in textura orasului amintirea multilor sai locuitori evrei, astazi disparuti pentru ca statul nostru i-a tratat ca pe personajul lui Caragiale.